BHUJANGASANA
În limba sanscrită, BHUJANGA înseamnă “cobră”. Această ASANA se numeşte Postura Cobrei deoarece atunci când este executată ea se aseamănă cu ipostaza ridicată a acestui şarpe, gata de atac.
TEHNICA DE EXECUŢIE
1. Stăm întinşi la sol, cu faţa în jos. Picioarele sunt întinse şi uşor apropiate,
cu degetele în prelungire, astfel încât tălpile să fie aproximativ orientate către în sus. Aşezăm mâinile
astfel încât la pornire palmele să fie aproape sub umeri, simetric, lipite de sol, cu faţa în jos iar coatele să fie lipite de trunchi. Bărbia este sprijinită pe sol, la pornire.
2. Ajutându-ne de puterea braţelor, arcuim gradat trunchiul către înapoi, ridicând capul.
3. În faza finală braţele sunt întinse iar capul este cât mai mult lăsat
pe spate. Picioarele, fesele şi spatele sunt relaxate, întreaga tensiune fiind angrenată în braţe. Se va avea grijă ca pieptul să fie cât mai mult scos în afară, evitând greşeala curentă de a lăsa gâtul să se
afunde între umeri; dimpotrivă, trebuie să ridicăm capul şi să-l lăsăm pe spate făcând astfel ca arcuirea să-şi atingă maximul. Gura rămâne închisă.
4. IMPORTANT! Va trebui să urmărim ca porţiunea din corp situată între ombilic şi degetele de la picioare să rămână cât mai aproape de sol. Acţionând astfel, extensia maximă a coloanei va fi în jumătatea ei superioară, ceea ce este excelent.
5. Intrarea în ASANA ca şi ieşirea se vor executa lin fără a violenta coloana prin mişcări bruşte.
Varianta pentru cei lipsiţi de flexibilitate sau bolnavi: se va proceda întocmai ca la varianta
completă, cu deosebirea că se va sprijini greutatea trunchiului pe coate, care vor fi aşezate pe sol, în
dreptul umerilor; antebraţele vor fi orientate către în faţă. Se va urmări, de asemenea, realizarea flexiei maxime a coloanei în jumătatea sa superioară. Efectele acestei variante sunt însă mult diminuate faţă de efectele posturii originale, complete.
CONCENTRAREA
În timpul execuţiei se va percepe atent energizarea lui ANAHATA CHAKRA, prin intermediul
energiilor cosmice captate direct cât şi al energiilor telurice captate prin picioare şi sublimate la nivelul coloanei. Evocarea unei stări psihice afective euforice va accelera şi va amplifica mult efectele posturii.
La revenire se vor conştientiza vibraţii foarte fine în zona plexului cardiac, stare afectivă de iubire fără obiect şi senzaţie de calm profund lăuntric, având acelaşi focar de iradiere. Într-o fază superioară se vaputea percepe chiar consonanţa plenară, euforic-telepatică, cu sfera de manifestare a iubirii universale.
CONTRAINDICAŢII
Practic nu există contraindicaţii în afara cazurilor de hernie perforată sau hipertiroidie (în acest
caz capul rămânând vertical, fără a mai fi lăsat pe spate).
EFECTE SI BENEFICII
BHUJANGASANA elasticizează partea superioară a coloanei vertebrale prin flexie către înapoi,
Aceasta înlătură prompt tendinţa spre gheboşare, durerea de spate, crizele de lumbago (afecţiune dureroasă a zonei lombare),mialgia (dureri musculare) în zona coloanei vertebrale. Postura este o adevărată binefacere pentru o coloană vertebrală cu afecţiuni sau vătămată, cât si în cazul unor deplasări ale discurilor intervertebrale către înapoi. Practica ei readuce gradat discurile la poziţia normală. Conform concepţiei yoghine, flexibilitatea coloanei este o garanţie esenţială pentru o sănătate deplina, vitalitate şi tinereţe. Postura Cobrei îmbunătăţeşte irigarea măduvei spinării şi a celor două lanţuri de’ ganglioni ai sistemului nervos simpatic,
ceea ce vindecă numeroase tulburări funcţionale şi leziuni organice. Funcţionarea tiroidei şi a glandelor suprarenale este’ de asemenea normalizată, ceea ce are efecte multiple binefăcătoare, de exemplu în anumite forme de reumatism. Prin creşterea presiunii intra-abdominale, BHUJANGASANA înlătură constipaţia, indigestia şi flatulenţa (producerea de gaze gastro-intestinale care generează balonare), fiind folositoare chiar şi celor afectaţi de constipaţie cronică. De altfel, procedeul yoghin de curăţire şi purificarelăuntrică cunoscut sub numele de SHANK PRAKSHALANA, una dintre cele metode tradiţionale secrete de purificare, utilizat pentru curăţirea întregului traiect intestinal, este făcut posibil în bună parte, tocmai datorită unei posturi derivate din BHUJANGASANA.
De asemenea, ficatul, vezica biliară, pancreasul, splina şi rinichii beneficiază considerabil de
această postură. Postura Cobrei este în mod special folositoare femeilor, pentru tonifierea ovarelor şi
uterului. Ea este un puternic tonic, vindecând amenoreea maladivă (lipsa menstruaţiei), dismenoreea
(menstruaţie dificilă sau dureroasă), leucoreea (poala albă) şi diferite alte afecţiuni utero-ovariene.
BHUJANGASANA menţine o circulaţie sanguină abundentă în aceste zone, regularizează ciclul
menstrual şi ajută mult ca naşterile să fie normale şi uşoare. Practica acestei ASANA face talia suplă şi pieptul larg şi este foarte folositoare pentru reducerea corpolenţei. Corpul devine minunat proporţionat.
Femeile nu vor mai roşi pe plajă sau când poartă un decolteu pe spate foarte adânc, deoarece
BHUJANGASANA le va dezvolta musculatura dorsală şi va ascunde vertebrele inestetice (care sunt
proeminente), fără totuşi a le da alura unui luptător de circ. Din punct de vedere psihic, s-a constatat că Postura Cobrei combate rapid sentimentele de nesiguranţă şi inferioritate, creând dimpotrivă o justă atitudine spirituală demnă, tonică, încrezătoare, afectivă.
De asemenea, BHUJANGASANA măreşte căldura corporală, reglează pofta de mâncare, iar
unele tratate secrete de YOGA susţin chiar ca ea contribuie la trezirea lui KUNDALINI SHAKTI, care la omul obişnuit se află în stare latentă (adormită) la nivelul lui MULADHARA CHAKRA. Iată de ce, yoghinii consideră, referitor la BHUJANGASANA că este foarte folositoare tuturor: bărbaţi, femei, copii, tineri şi bătrâni, sănătoşi sau bolnavi, ajutând din mai multe puncte de vedere, pe oricine o practică cu perseverentă.
Curs yoga anul 1